|
Spaniolii, interesaţi să înveţe româneşte

Toamna a început la ICR Madrid cu surpriza unui număr foarte mare de cursanţi înscrişi la cursurile intensive de limba română, cursuri organizate pentru prima dată în această formulă în sălile sediului ICR.
Spanioli de toate categoriile, iubitori ingenui de literatură română sau, de pildă, lucrători în administraţie doritori să poată comunica direct cu numeroşii contribuabili spanioli de origine română, au umplut sălile ICR Madrid, interesaţi în această formulă nouă de cursuri intensive. Cursurile vor continua într-o formulă trimestrială începând cu luna octombrie, pe patru niveluri diferite de competenţă lingvistică. În condiţiile în care statul român nu are deocamdată decât un singur lectorat de limba română pe întreg teritoriul Spaniei, cursurile oferite de ICR Madrid sunt o alternativă la cursurile destul de costisitoare oferite de şcolile private. Interesul spaniolilor pentru limba română este real, iar surpriza cu care descoperă afinităţile lingvistice este de-a dreptul emoţionantă. Printre cursanţii deja cu multe ore la activ se află, de pildă, un împătimit de Urmuz, care a şi reuşit să traducă şi să publice în Spania o parte din uimitoarele sale scrieri.
Premieră mondială de film românesc în cadrul Festivalului de Film de la San Sebastian, susţinută de ICR Madrid
Toamna românească în Spania continuă cu o foarte importantă prezenţă în cel mai mare festival de film din Spania, Festivalul de la San Sebastian (ediţia a 58-a), unde regizorul Constantin Popescu a fost invitat de organizatori şi va prezenta, în premieră mondială, filmul “Principii de viaţă” din 2010. Cu acest film va participa în competiţia festivalului, în secţiunea Zabaltegi, o secţiune dedicată regizorilor aflaţi la primul sau al doilea lung-metraj. Vor fi prezenţi la San Sebastian şi actorii Vlad Ivanov şi Rodica Lazăr şi Alex Baciu, unul dintre scenarişti. Filmul va avea patru proiecţii, iar premiera va avea loc în seara zilei de 21 septembrie.
Literatura română prezentă în Spania
În 2011, România va fi pentru prima dată ţară-invitată la cel mai important târg de carte din Spania, care se va desfăşura la Madrid, în septembrie. La ediţia de anul acesta, organizată la Barcelona (târgul spaniol de carte alternează anual Madridul şi Barcelona ca loc de desfăşurare), ICR Madrid organizează aşa numitele “Zile ale literaturii române în Barcelona”, unde va veni scriitorul Răzvan Petrescu, cu o carte recent tradusă şi publicată în Spania, o colecţie din prozele sale. De asemenea va fi prezentă Ioana Pârvulescu, autoarea textului pentru unul dintre albumele UNESCO despre România publicate în Spania anul trecut şi o cunoscătoare a literaturii interbelice româneşti, despre care va fi vorba în una dintre întâlnirile de la Barcelona. Tema interbelică s-a impus datorită numărului mare de traduceri din literatura românească din această perioadă, de la Mircea Eliade, la Max Blecher, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, Pavel Dan, Mihail Sebastian. De asemenea, la Barcelona se va vorbi despre literatura românească contemporană, al cărei reprezentant va fi Răzvan Petrescu. Vor participa din Spania Mercedes Monmany, una dintre cele mai cunoscute voci ale criticii spaniole, autoarea cronicii literare din ABC, Ioana Zlotescu-Simatu, reputată hispanistă şi traducătoare (nu doar din spaniolă în română, ci şi invers, a semnat de curând traducerea unui volum de Ion Vianu), Blas Parra, scriitor spaniol şi directorul editurii El Nadir, care a publicat cartea lui Răzvan Petrescu, alături de alte cărţi de literatură română, Fulgencio Martínez, directorul revistei Agora şi, sperăm, Ignacio Echevarria, unul dintre cei mai importanţi şi influenţi critici literari spanioli.
Ca în fiecare an, România va fi reprezentată la Târgul de Carte „Liber“ din Barcelona printr-un stand organizat de Centrul Naţional al Cărţii (CENNAC) din cadrul ICR, care va prezenta în primul rând literatura română tradusă până acum în Spania.
Norman Manea şi Antonio Muñoz Molina
Scriitorul Norman Manea este probabil în acest moment cel mai cunoscut scriitor român în Spania. Are un număr important de cărţi traduse aici, cea mai recentă fiind o colecţie de proze intitulată „Ceaiul lui Proust“, apărută în 2010 la prestigioasa editură Tusquets. Ca să ieşim din logica comodă a lansărilor de carte, ICR Madrid a organizat o întâlnire între Norman Manea şi unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi scriitori spanioli ai momentului, Antonio Muñoz Molina (una dintre cărţile sale cele mai importante, „Sefarad“, a fost publicată în 2008 în România). Discuţia dintre cei doi se va desfăşura pe 4 octombrie, seara, într-o sală cu totul specială de pe harta Madridului cultural, cea de la Círculo de Lectores, în apropierea parcului Retiro. Norman Manea va mai participa, la începutul lunii octombrie, la alte câteva întâlniri cu scriitori şi jurnalişti din Madrid şi de asemenea este invitat la o conferinţă şi la o dezbatere organizate de Universitatea din Granada.
Artişti români în cadrul Anului Xacobeo, la Santiago de Compostela
Tot la începutul lunii octombrie, la Santiago de Compostela, ICR Madrid susţine prezenţa artiştilor Mircea Cantor şi Daniel Knorr în cadrul unui amplu proiect care celebrează Anul Xacobeo, un eveniment foarte important în cadrul culturii catolice, care marchează coincidenţa datei de 25 iulie (Ziua Sfîntului Santiago) cu duminica. Evenimentul va fi, de altfel, marcat şi de prezenţa Papei la Santiago. Mircea Cantor va prezenta un ansamblu sculptural bazat pe jocul de lumină, o replică de mari dimensiuni a unui opaiţ antic şi o structură din lemn, ce aminteşte de formele brâncuşiene. Daniel Knorr va fi prezent cu o video-instalaţie bazată pe secvenţe fotografice ce pleacă de la spaţiul foarte larg, exterior, planetar şi ajung la detaliul precis al unei pieţe din Santiago de Compostela.
România va fi prezentă în această toamnă şi în noul şi foarte spectaculosul Centru de Creaţie Contemporană „Matadero“ din Madrid. Fostul abator, transformat într-un centru de avangardă artistică, va găzdui o întâlnire între curatori de artă contemporană, la care va participa Anca Mihuleţ, de la Muzeul Bruckenthal din Sibiu.
ICR Madrid începe aşadar toamna culturală cu un program dens, care va continua în lunile noiembrie şi decembrie, cu evenimente structurate în jurul aceleiaşi idei directoare: prezentarea culturii româneşti contemporane, în tot ce are aceasta mai interesant, unui public spaniol care începe să afle astfel noutăţi despre o Românie cunoscută mai degrabă prin alte aspecte. De asemenea, ICR Madrid începe să-şi susţină evenimentele culturale printr-o amplă campanie de imagine, al cărei prim rezultat, în afară de îmbunătăţirea imaginii în mediul electronic, este realizarea unui newsletter tipărit, bimensual, într-un format grafic special, ceea ce ne aduce, din punct de vedere al prezentării evenimentelor, în rândul şi poate chiar în avangarda institutelor culturale străine de tradiţie din Madrid. De altfel, ICR Madrid deţine în acest moment vice-preşedinţia în cadrul reţelei EUNIC din capitala Spaniei, iar preşedintele ICR, Horia Roman Patapievici, este în prezent preşedintele internaţional al acestei reţele care adună institutele culturale din Europa.
Surpriza în faţa afinităţilor europene comune, interesul crescând al spaniolilor pentru cultura din România sunt lucruri pe care echipa ICR Madrid le percepe din ce în ce mai clar şi o prezenţă şi mai numeroasă a reprezentanţilor culturii române contemporane şi-ar găsi locul adecvat în complexul şi dinamicul sistem cultural spaniol.
ICR Madrid
|