|
De multe ori m-am întrebat dacă noi, românii din străinatate mai ştim ce înseamnă marea Sărbătoare a Paştilor – Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Se apropie ca în fiecare an. Pe 4 aprilie vom fi “luminaţi” (unii din noi). Vom merge, poate, la vreo Slujbă a Invierii din Parohia cea mai apropiată ca să ne întâlnim cu nişte prieteni, să mai stăm la o ţigară în jurul Bisericii sau să bem un păhărel de vin înainte să auzim cutremurătorul “Hristos a înviat!”.
Ce mai, locul de întâlnire al diasporei române rămâne biserica şi împrejurimile. Vom admira ţinutele de gală afişate de vecina din bloc şi vom pleca la discotecă că deh, suntem tineri şi trebuie să profităm de tinereţe că e scurtă şi trece. Primirea “Sfintei Lumini” ne va îndemna la descătuşarea după atâtea zile de post. Nu vom mai şti că în Săptămâna Mare Fiul lui Dumnezeu s-a jertfit pe Cruce pentru ca mântuirea noastră să fie posibilă. Vom uita că noi, oamenii îl răstignim în fiecare zi cu păcatele şi viciile noastre, că nici măcar nu ne mai aducem aminte de El nici măcar de Sfintele Paşti. Au trecut vremurile când pe prispa casei bunicii ne învăţau pricesne şi Troparul Învierii, când o dată pe an în Ziua cea mare a Învierii puteam să mergem în curtea Sfintei Biserici şi să mâncăm ouă roşii când natura era înflorită şi frumuseţea primăverii vuia prin glasuri de privighetori în tot satul, când, cu sfienie ne îndreptam spre Clopotul din turn de frânghia căruia, o singură dată pe an aveam dreptul să-i modelam noi glasul prelung peste văi şi păduri. Eram copilandrii când mirosul proaspăt de Pască de cuptor şi oţetul din coasta Mântuitorului cu care se pregăteşte apa pentru vopsirea ouălor este altul în străinatate. Străinătatea ne schimbă. Nu mai suntem noi aceiaşi, problemele noastre ar trebui să ne apropie şi mai mult de Biserică. Aici se întâmplă invers. Cu cât avem mai multe probleme, cu atât preferăm să facem altceva decât să mergem la o Sfântă Liturghie. Şi-apoi...mai sunt şi copiii noştri. Ce văd ei la noi? Ce model o sa aibă? Cât de mult sunt duşi la Biserică? Rămâne să analizăm fiecare. Sfintele Paşti sunt pline de bucurie cutremurătoare. E ca şi cum ai avea un vis atât de urât şi te-ai deştepta în negura nopţii şi ai striga cât te ţin bojocii: TRĂIESC! Aşa strigăm şi în noaptea Învierii: Să învie Dumnezeu şi să se risipeasca vrăjmaşii săi! Niciodată nu uiţi zgomotul de bataie în poarta seculară a Bisericii. În numele şi cu puterea lui Iisus Hristos, Cel inviat, preotul porunceste ingerilor sa deschida portile împărăţiei lui Dumnezeu, zicând: "Deschideţi voi porţile voastre şi vă ridicaţi porţile cele veşnice şi va intra Împăratul măririi". Îngerii, miraţi, întreabă: "Cine este acela Împăratul măririi?". La care preotul, reprezentând pe Hristos înviat, răspunde:"Domnul puterilor, Domnul cel tare. Acela este Împăratul măririi" (Ps.23.7-10)
După al treilea răspuns, uşile bisericii se deschid şi noi intrăm cântând imnul de biruinţă: "Hristos a înviat din morţi…" De la acest moment însemnat şi simbolic din noaptea de Paşti, întelegem că Sfânta Biserică este "cerul pe pământ", este aşezământul întemeiat de Domnul nostru Iisus Hristos, ca să fim împreună cu El şi să putem dobândi viaţa veşnică.
Când rostim adevărul că Hristos a înviat, rostim totodată că viaţa e mai tare decât moartea, binele e mai puternic decât răul, dreptatea alungă nedreptatea, bucuria învinge tristeţea, adevărul biruie minciuna şi lumina înlătura întunericul. De aceea cântăm la Paşti, plini de lumină şi bucurie: "Astăzi prăznuim pieirea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura vieţii celei veşnice".
Vom prefera să cântăm hiturile verii ce-o să vină şi să nu cântăm cu sfinţenie : Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le! Vom alege barul de lângă Biserică să ne înecăm posibila înviere într-un pahar crezând că e mare sărbătoare şi pentru noi? Ne vom lauda la Lumina cea Sfânta arătându-ne bijuteriile sau noua maşina pe care am plătit toată agoniseala din străinatate? Sau vom trece neobservaţi în mulţime şi vom trăi cu emoţie fiecare moment al bucuriei Învierii.
Rămâne să vedem câţi dintre noi vom confunda Barul cu Biserica şi câţi dintre noi ne vom aprinde mâinile curate de ceara lumânării pe care-o s-o primim la intrare. Câţi vom fi prezenţi la Sfânta Înviere, spovediţi, împărtăşiţi şi cu sufletul împăcat? Rămâne de văzut. Cineva, acolo Sus, ştie. Numără. Ne va cere socoteală într-o zi. Mai târziu sau mai repede decât ne aşteptăm. De mai mult de 2000 de ani El înviază în fiecare an simbolic de atunci pentru ca uitarea minunii dumnezeieşti să nu ne cuprindă. Sfintele Paşti sunt doar o sărbătoare ca oricare alta. Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt altfel în ziua de Paşti. Aceiaşi dar altfel. Avem speranţă. Nu trăim ca nişte lighioane. Nu poate spune nimeni ca n-a ştiut. Nu putem aduce motivare medicală. Nu negociem cu El. Nu avem ce să-i plătim ca să ne ierte. De Paşti, ca în fiecare an: HRISTOS A ÎNVIAT! fideli cititori şi creştini.
Anca Sigartau
|
Românii din afara ţării participă la aniversarea de 10 ani a ProTv Internaţ...Vineri, 02 Aprilie 2010
Din anul 2004 , in fiecare an Comunitatea Romanilor din Spania acorda Premiile R...Miercuri, 25 Noiembrie 2009