|
 Între 5 si 7 martie a avut loc la Bucureşti Congresul Partidului Naţional Liberal eveniment la care şi Partidul Românilor din Spania a fost invitat, chiar mai mult, trebuia să rostim un mesaj din partea membrilor noştri din diasporă, dar am fost ştersi de la cuvânt pe motivul că din partea celorlalte partide politice din România nu a venit nimeni.
Pe 20 februarie am participat şi la Congresul Partidului Social Democrat, PSD ca atare, în conformitate cu principiul obiectivităţii şi al echilibrului vom folosi aceleaşi categorii de analiză. Au fost prezenţi 1400 de delegaţi cu drept de vot din toate judeţele şi câteva sute de invitaţi. La fel ca la PSD, din aceste aproape 2000 de persoane nimeni nu scria, nimeni nu lua notiţe, după cum suntem obişnuiţi să vedem la Congresele Partidelor politice din occident. Prin urmare, interesul liberalilor era pe măsura manifestărilor exterioare: se respira un aer de “pace” mai bine zis plictiseală, prielnic somnului, eram de multe ori tentat să aţipesc mai cu seamă la intervenţiile domnului Ionescu – Quintus, sau la prelegerea domnului Crin Antonescu. Domnul Radu Stroe îi strângea “cu arcanu” pe liberali care numai după mesaje insistente au intrat la sesiunile de discuţii. Cei mai agili menţineau mici şuete în sală în surdină, sau captaţi fiind de şniţele, frigărui şi de ţigară se reculegeau pe foaierul Casei Poporului pentru a-şi reîmprospăta energiile şi a “pune ţara la cale” uitând de multe ori complet de cei de la prezidiu şi de discursurile lor. Dacă la PSD a fost un spectacolul “grotesc” cu “momente de animaţie”, la PNL liniştea s-a aşezat peste turmă şi nimeni nu avea iniţiative năstruşnice, care să strice armonia. Numai Domnul Cataramă a făcut ceva agitaţie dar insuficientă pentru a impune ceva, sau a se impune; care va să zică nu erau conflictele din comitete şi comitiurile dintr-o Scrisoare Pierdută. Discursurile au început printr-un mesaj al Domnului Preşedinte Emil Constantinescu în care îşi aducea elogii guvernării sale. Se pare că domnia sa a uitat că după o guvernare a CDR “aşa de bună”, formaţiunea respectivă nu a fost capabilă să mai intre în Parlamentul României. Au urmat apoi “invitaţii sindicalişti” care-i cereau la putere pe liberali. Prelegerea neoliberală a domnului Crin Antonescu (de aproape o oră) fost punctul ideologic culminant, dar auditoriul a fost atras de mirajul gastronomic din hol şi sala s-a cam uşurat de marii gânditori. Discursul domniei sale era o încarnare a ideilor lui Adam Smith, Ricardo si Stuard Mill sub sloganul: “prin noi înşine, acum!” din păcate în afara contextului istoric. Revoluţia intelectuală franceză (mai 1968) afirma: “Marx a murit şi eu mă găsesc foarte singur!” Întelegându-se prin aceasta că orice ideologie a murit! Încercarea lui Antonescu de a face un lifting liberalismului nu-şi are rostul. “Strategia celor 1000 de zile” cum îşi definea moţiunea nu sunt actuale în 2010. Liberalismul şi-a arătat saturaţia prin criza economică pe care o trăim. Cel mult se mai poate vorbi în postmodernitate de idei liberale, dar nu de liberalism. După cum şi social democraţia (Kelsen, Bobbio şi alţi social-democraţi) a apus în postmodernitate. Ideologia s-a desfăcut în iniţiativa pragmatică a binelui individual, care va ajunge la maturizare în teoria binelui comun limitat. De subliniat în discursul lui Antonescu aducerea în discuţie a subsidiarităţii şi solidarităţii sociale, pentru o viitoare descentralizare a sistemului. Apoi a urmat discursul “populist” a domnului Ludovic Orban care se vedea un Mesia al partidului. Discursul lui Petre Roman care, în sfârşit, a înţeles istoria deveniri personale afirmând: “nu relele sunt de vină, ci tu omule!” Şi, în cele din urmă, discursul lui Varujan Vosganian, discurs de periat liberalii şi sindicaliştii. Concluzia e că liberalii sunt mai finuţi în mainfestări dar la fel de dezinteresaţi! Nu fac atâta gălăgie dar sunt cu mintea în alte locuri... Prin urmare istoria se repetă ca la PSD, dar cu mai mare eleganţă!
Florin I. Bojor (Barcelona)
|