|
There are no translations available.

Guvernul aprobă 420 de euro lunar pentru persoanele care nu mai primesc ajutorul de şomaj. Singura condiţie? Să ţi se fi terminat după 1 ianuarie 2009.
Guvernul a destinat în reuniunea Consiliului de Miniştri spaniol de pe 13 august şi mai târziu printr-o modificare, cantitatea de 642 de milioane de euro pentru cei aflaţi în şomaj şi pentru reinserţia lor laborală, această prelungire fiind stabilită pe o perioadă de 6 luni. Se estimează că aproximativ 340 de mii de persoane vor beneficia de această prelungire a şomajului. Ajutorul poate fi cerut de către persoanele până în 65 de ani care şi-au terminat şomajul sau ajutorul de şomaj sau prelungirea acestuia după 1 ianuarie 2009. Pentru a obţine acest ajutor este obligatoriu ca persoana în cauză (în cazul proprietarilor de imobile sau spaţii pe care le au în chirie) să nu aibă câştiguri mai mari de 75% decât salariul minim interprofesional, excluzând de aici cele două plăţi extra anuale obligatorii (de 468 şi 624 de euro lunar din acest salariu minim).
Cu siguranţă, în cazul imigranţilor din Spania nu se pune problema neîndeplinirii acestei condiţii (în linii generale). Mai pe înţeles, solicitantul să nu aibă venituri mai mari de 468 de euro pe lună, iar suma veniturilor întregii familii (inclusiv fiii/fiicele pănă în 26 de ani) să depăşească 468 de euro pe lună în 2009.
Suma pe care Guvernul îi scoate din buzunarul contribuabilului în cele 6 luni de prelungire este de aproximativ 642 de milioane de euro, din care 345 de milioane sunt plătite de INEM. Dacă rata şomajului după cele 6 luni va depăşi 17% în Spania, acest ajutor va mai putea fi prelungit cu încă 6 luni. Protestele referitoare la data de 1 august 2009, cum s-a votat iniţial, au apărut imediat, iar preşedintele Guvernului José Luis Rodríguez Zapatero şi grupurile parlamentare, au aprobat în Camera Deputaţilor modificarea datei de 1 august 2009 cu 1 ianuarie 2009. Doar 44.681 de persoane beneficiază în acest moment de ajutoare sociale de şomaj, iar cei care nu mai au sprijin social de la 1 ianuarie, vor avea un termen de 2 luni să solicite această prelungire.
Autonomii vor plăti mai puţin la asigurarea socială timp de 2 ani dacă nu au avut salariaţi în ultimele trei luni sau dacă fac un contract fix primului nou salariat.
Decretul de lege aprobat în 13 august are în vedere şi majorarea cu până la 80% a şomajului pentru tinerii pănă în 30 de ani şi femeile până în 35 de ani, când încep activitatea pe cont propriu. Dar iată câteva întrebări la care am solicitat răspuns INEM-ului spaniol:
De ce 420 de euro? Sunt 420 de euro pentru că această cantitate este egală cu 80% din Indicatorul Public de Profit lunar în vigoare.
Pot primi acest ajutor cei cu o vârstă de mai mult de 53 de ani? Da. Primesc cei 420 de euro pentru că au dreptul la acest ajutor până la vârsta pensionării. Primesc aceeaşi cantitate de 80% din Indicatorul Public de Profit lunar în vigoare, care este aceeaşi cu noul ajutor primit de la Guvern. Şi dacă sunt autonom? Un muncitor pe cont propriu nu poate primi acest ajutor decât în cazul semnalat mai sus.
Trebuie să fac un curs de formare? Da. Ajutorul de şomaj extra implică participarea obligatorie la cursuri de formare sau reinserţie laborală. În plus, Serviciile Publice de Angajări vor defini programele la care trebuie participat.
Ce se întâmplă dacă am alte ajutoare financiare? Prelungirea acestui şomaj este incompatibilă cu primirea altor ajutoare sociale din partea oricărei Administraţii Publice. De exemplu, ajutorul de chirie pentru tineri, este exclus.
Cât durează prelungirea aceasta? Perioada maximă de prelungire este de 180 de zile (6 luni) dar, dacă şomajul rămâne sau urcă mai mult de 17 la sută, mai poate fi prelungită cu 180 de zile (6 luni). Cum se solicită? Termenul maxim de solicitare este de 60 de zile (2 luni) de la terminarea ajutorului de şomaj. Dacă nu se solicită în acest termen, se pierde.
Unde se solicită? LA INEM (din zona unde sunteţi înscrişi). Funcţionarii vor informa toţi solicitanţii despre cerinţele şi conţinutul fiecărui dosar.
Pe de altă parte, pe 9 septembrie, Consiliul de miniştri spaniol a aprobat decretul prin care se majorează impozitul pentru tutun cu 6,2% mai mult, trecând de la 3.10 la 3,29 euro, iar majorarea generală este de 1,5 % din PIB pentru toata Administraţia Publică. Este vorba de suma de 15.000 milioane de euro care este cerută ca un “efort” al societăţii pentru a putea lăsa în urmă criza pe care o trăim cu toţii. Ministrul spaniol al Economiei situează recuperarea economică a Spaniei în anul 2011. Pentru mai multe detalii, citiţi www.romaninlume.com.
Redacţia
|